Mall. Zarvă. Multă. Pizza. Paste. Salate. Fum de ţigară. Cafea. Ceai. Fresh.
Apă plată cu lămâie. Oameni. Mulţi oameni. Şi zarvă. Atât de multă zarvă încât
mi-e dor de liniştea din braţele tale. Ce vorbesc? Mie mi-e dor de tine toată
şi când sunt cu tine. Şi când te sărut. Şi când… Tot timpul mi-e dor de tine. Atât
de muta vorbărie de neînţeles. Mi-e dor de sensurile curbelor tale. De
traiectoriile gesturilor mele pe curbele tale. Mi-e dor de înţelesurile pe care
le trezesc în mine degetele tale mângâindu-mi buzele. De ce îţi plac buzele
mele?
Primăvară spre înmugurire. Dar nu în mall. Primăvară spre înmugurire afară şi
în lăuntrul meu. Primăvară cauzata de soarele ce-mi eşti. Nişte copii desenează.
Cum nu aş desena cu sărutări buzele tale. Şi curbura gâtului. Şi sânii. Şi... În
culori de dor şi dragoste te-aş desena. Şi cu verdele ochilor noştri te-aş
desena. Şi cu galbenul părului tău. Şi cu roşul sângelui ce-mi eşti şi din a cărui
cauză trăiesc. Eşti seva mea umplându-mă, bucurându-mă, trăindu-mă, iubindu-mă
aşa cum şi eu îţi sunt. Vis de primăvară din care nu vreau să mă trezesc. De
ce îţi plac buzele mele?
Mirosul florilor nu poate acoperi parfumul trupului tău încins de febra
dragostei. Chiar de-mi eşti departe mirosul tău mă însoţeşte. Gustul tău mă
umple. Acum încerc din nou un ceai verde cu ghimbir dar nu-l recunosc. Parcă
te-aş bea pe tine. Stărui ca o aroma exotică pe limba mea. Ca o aroma de
nedezlipit, de nediluat. De ce îţi plac buzele mele?
Scări rulante ducând în spate oameni aşa cum eu te duc în suflet şi cum tu
mă porţi în inimă. Scări rulante urcându-te până în zenitul inimii mele sau
coborându-mă până în străfundurile sufletului tău. Contopiri coborânde – suinde.
Traiectorii de vise prin constelaţii de sentimente. De ce îţi plac buzele mele?
Un clovn. Înnoadă baloane. Semănă cu mine înnodând cuvinte. Diferenţa e ca
baloanele lui sunt pline cu aer, iar cuvintele mele de sentimente, de dorul ce ţi-l
port, de dragostea ce ţi-o duc. Sorb iarăşi din cană şi gustul tău mă umple înălţându-mă
în visare ca pe un balon. Plutesc deasupra lumii agăţat de vise, susţinut de
dorinţe cu dragostea drept combustibil. Plutesc zugrăvit pe faţă de culorile
tale de parca aş fi un saltimbanc strigându-şi iubirea. Strigându-te. De ce
oamenii râd când vad un saltimbanc strigând? Râd indiferent ce ar striga el. Copiii
se aduna în jurul clovnului cum se vor aduna curând cărăbuşii în jurul unei
surse de lumină. Aşa aş vrea să mă adun şi eu în jurul tău învelindu-te în mine
şi cu mine. De ce îţi plac buzele mele?
Ziare. Reviste. Tutun. Ţigări, de foi sau nu. Brichete. Creioane. Pixuri.
Lenjerie. Cămăşi. Pantaloni. Fuste. Taioare şi sacouri. Pălării. Pardesie.
Pantofi. Jucării. Cărţi. Wireless. Telefoane. Târgul moşilor de primăvară. Doar
ca e zilnic aici şi va fi şi al moşilor de vară. Nu are roata mare. Nu se simte
mirosul de animale. Nici de mititei. Acum mâncăm pizza şi cordon-bleu. Zarva e
la fel. Nici oamenii nu s-au schimbat decât de haine. Mi-e dor de tine în cămeşoaie
cu părul despletit alergând veselă prin praful drumului şi prin cel al timpului
zorindu-mă să te prind. Parcă te laşi, parcă nu te laşi, dar tot în braţele mele
ajungi. Mi-e dor de tine dansând îmbrăcată cu tricoul meu. Mi-e dor te tine
râzând îmbrăcată cu cămaşa mea. Mi-e dor de tine fericită goală fiind. Mi-e dor
de tine roata mea mare, caruselul meu ce-mi ameţeşte şi apoi îmi rostuieşte
visele. Şirag de turtă dulce ţi-aş anina la gâtu-ţi dalb sărutându-ţi lobul
urechii. De ce îţi plac buzele mele?
Pavajul lucios al oraşului din oraş îmi aminteşte de pavajul de piatră
cubică pe care l-am şlefuit atât. Şi de aici… Cavaleri. Domniţe. Grofi. Iobagi.
Meseriaşi. Soldaţi. Cai cu căruţe. Cai cu călăreţi. Care trase de boi.
Menestreli. Paiaţe. Tropot de potcoave. Strigăte. Palatul princiar. Căsuţe.
Magherniţe. Biserici. Porţile cetăţii. Multe porţi. Vreo şase cred. Apoi noi şi
castanii. Din când în când câte un clopot. Tu şi eu la braţ. O bancă în parc.
Vremuri căzute din ornicul de pe turnul catedralei. Acum mi-e dor de tine
femeie. Mi-e dor de tine purtând zâmbete şi sărutări şi în ochi şi în buze şi
în sân şi în… M-aş căţăra pe lună să te văd, dar mai bine urc în sufletul meu. De
acolo te văd mai bine pentru că acolo eşti. Castanii plecaţi în neant după frunzele
moarte de mult. Nici măcar în mall, oraşul din oraş nu sunt castani. Nici
castane nu sunt. Doar pavaj… şi acela lucios, alunecos… Până şi ornicul
catedralei a încremenit. L-a învins şi pe el obiectul muncii lui – timpul. Doar
dragostea e deasupra. Şi dorul. De ce îţi plac buzele mele?
Peştii Koy. De fiecare dată mă întorc obsesiv la ei. Sunt fascinat de ei.
Singura prezenţă care mi-ar putea deturna privirile e a ta. Deci crapii Koy.
Aici şi în şanţurile cetăţii ale cărei străzi şi parcuri le măsuram de la un
capăt la altul. Din nou cetatea. Din nou noi. Dar aici, în mall, au rostul lor.
Aici ne reamintesc de acvariul în care suntem. În şanţurile cetăţii desfid
războiul. Îl batjocoresc. Îl umilesc. Nişte fiinţe atât de mici minimizează
atât de tare un lucru înfiorător. Vezi? Aşa e şi cu sentimentele. Ele
minimizează totul, maximizându-se pe ele însele. Crescând mereu chiar şi atunci
când nu au motive să existe. Mă amuz şi
mă minunez de peştii din acvariu. Mă uimesc şi mă bucur de peştii – sentiment
din suflet. Doar că în sufletul meu acvariu privesc eu, rar, şi tu, mai des.
Din ce în ce mai des. Şi din nou: de ce îţi plac buzele mele?
- Ştii tu că-mi plac buzele tale?
- Mi-ai spus-o, iubito.
- Şi tu crezi tot ce-ţi spun?
- Nu cred. Simt.
- Bine.
- De ce îţi plac buzele mele?
- Îmi plac aşa, pur şi simplu. Ţie de ce îţi plac ochii mei sau de ce îţi
place cum sărut?
- Nu mă deturna. Am să mă rătăcesc în vorbe, dragostea mea frumoasă.
- Greu de crezut. Dacă vorbele ar fi labirint tu ai fi Dedal şi Tezeu într-un
singur personaj.
- Iar tu ai fi Ariadna, ştiu. Totuşi de ce îţi plac buzele mele?
- Sărind de la greci la romani… Ştii efigiile acelea romane, capetele
acelea de împăraţi de pe monede. Tu eşti romanul meu de pe monedă. Eşti
tribunul meu.
- Am crezut că sunt tributul meu adus ţie.
- Şi asta eşti. Dar buzele tale îmi plac pentru că eşti tribunul meu de pe
monedă. Pricepi? Îmi place forma lor… Sunt ca nişte zbateri de aripi în zbor.
- Le iubeşti pentru ce-ţi fac?
- Îmi place ce-mi fac. Îmi place ce fac cu trupul şi cu sufletul meu. Sunt
întipărite în ochii şi pe degetele mele. Lasă amprente pe pielea şi în sufletul
meu ca nişte peceţi sfinte. Dar le iubesc mai presus de asta. Le ador pentru ce
şi pentru cum sunt. Le iubesc, să nu te superi, mai mult decât pe tine.
- De ce să mă supăr? Sunt tot ale tale.
- Nu. Ele sunt ale tale. Tu eşti al meu.
- Bine. Şi totuşi de ce nu ochii?
- Te iubesc, prostuţule.
- Te iubesc, frumoaso.
