Dialoguri - despre noi

- Cine eşti?

- Sunt un călător prin timp purtând dorul de tine.

- Şi care ţi-e destinaţia?

- În afara dragostei pentru tine? Doar călătoria.

- Ce puncte de reper ai?

- Hm. Nici unul, pentru că tu, cometa mea ciclică, îmi străbaţi viaţa aleatoriu pe orbite alambicate amestecându-mi, tulburându-mi, liniştindu-mi, ameţindu-mi visele.

- Parcă ai scris odată, tare de demult, o poezie despre asta.

- Da, am scris. Cred că era despre tine.

- Crezi?!

- Vezi apusul acela de stea? Vezi cum apune strâmb de parcă i-ar fi fost rănită o aripă? E din cauza traiectoriei unei comete.

- De aceea apui şi tu într-o parte?

- Eu nu sunt stea.

- Aşa e. Tu eşti Sburătorul meu. Dar ştii să răsari frumos.

- Cometă mi-ai fost orbitând orbindu-mă. Stea îmi devii marcând centrul universului-suflet.

- Ameţesc.

- Atunci nu te mai roti.

- Tu mă ameţeşti. Mă ameţesc vorbele tale şi mă umplu sentimentele tale. Cred că sunt pregătită să rămân grea de tine. Ţi-aş face o planetă cu inele.

- Ca Saturn?

- Ca Saturn.

- Să nu cumva să rămân eu însărcinat. Ţi-aş face repede o mica galaxie.

- Ca Andromeda?

- Ceva mai rotundă.

- Acum unde zbori?

- Eu? Nicăieri. Vezi că tu te mişti. Traiectoria mea e atât de rectiline încât o vorba de-a ta ce mă ţinteşte peste o eră mă va lovi exact peste o eră.

- Cum ţi-a fost călătoria până acum?

- Cum am mai spus: rectilinie.

- N-ai întâmpinat greutăţi ca să mai ocoleşti.

- Ba da. Dar am trecut prin ele ca prin furtuni solare.

- Şi nu te-ai ars?

- Nu. Mi-au pârlit puţin genele şi mi-au înroşit pielea sufletului. În rest sunt bine. Poate un pic mai călit. Sau decălit. Cine ştie?

- Ştii că te iubesc?

- Ai strigat atât de tare la începuturile timpului lansând în eterul sufletului meu sentimentul acesta încât nu am cum sa nu simt asta până la sfârşitul timpului. Vezi? Acesta e reperul meu. Busola mea eşti tu. Poate te-am rătăcit într-o vreme prin întunecimea cosmosului.

- Da. Dar tot tu m-ai regăsit.

- Eu sau strigătul tău? Nici nu contează. Acum aş emigra.

- Unde, iubire?

- În dragostea ce-mi eşti şi în cea care-ţi sunt.

- Nu e acelaşi lucru?

- Nu e acelaşi lucru. E acelaşi sentiment.

- Şi ai emigra într-un sentiment?

- Într-o poveste am emigrat deja. Amândoi.

- Mă strângi în braţe?

- Da. Cu toată dragoste. Dar vom strivi câteva galaxii.

- Nu-i nimic. Nu sunt locuite. Am verificat.

- Atunci vino la pieptul meu, etern de cosmică fiinţă.

- E bine la pieptul tău. Strânge-mă. Aşa. Lasă-mă să-mi pun capul pe umărul tău şi strânge-mă. E atât de bine. Mă simt protejată şi iubită.

- Te iubesc.

- Ştiu. La începuturile timpului ai lăsat privirea-ţi verde să mă mângâie cu toată dragostea în aşa fel încât nu am cum să nu simt până la capătul timpului.

- Dar după?

- După… vom vedea, iubitule. Vom vedea.

- Cred că vom simţi, iubito.

- Tu şi cuvintele. Să nu le părăseşti niciodată.

- Niciodată e mult, iubita mea frumoasă.

- N-ai zis că dragostea e eternă şi nu moare niciodată?

- Aceea e dragoste. Nu promisiuni.

- E bine la tine în braţe. Se nasc stele din îmbrăţişarea asta.

- Da. Aşa e. Se nasc stele-vise. Tu cine eşti, iubito?

- Sunt destinaţia ta. Şi busola ta.

- Ehei. Şi aripa mea.

- Cam multe sunt.

- Cam… Oboseşti?

- De atâta iubire? Nu. Dar am să mă transform din cometă în stea.

- Steaua Polară îmi vei fi o eternitate de acum încolo.

- Nu ai zis că îţi umplu sufetul?

- Ba da.

- Atunci cum pot fi Steaua ta Polară? Steaua Polară nu-ţi poate umple sufletul.

- Am zis eu că-mi eşti doar Steaua Polară? Mai înainte afirmai că eşti cam multe… Eşti totul. Aşa să ştii.

- Aşa ştiu.

- Ce-ai mai făcut?

- Am călătorit deturnând traiectorii. Dar cel mai adesea deturnându-mi traiectoria proprie.

- Ducând tristeţi în ochi.

- Se vede?

- Eu văd. Să mi le dai mie, te rog.

- Ce să faci tu cu tristeţile mele? Nu le ai pe ale tale?

- Ba da. Dar pe ale tale le pot transforma în bucurii, în iubire.

- Mi-e teamă că îţi vor măcina sufletul.

- Nu-ţi fie. Te iubesc. Şi mi-am regăsit busola şi aripa. Şi ce ai mai făcut?

- Cred că am învăţat să te iubesc.

- Crezi?

- Vezi răsăritul acela de stea? Tu răsari mai frumos.

- Dar eu nu sunt stea. Eu nu pot răsar în absenţa ta.

- Atunci hai să răsărim împreună. Acum ce vom face?

- Vom zbura ca un întreg cu două aripi ce ne-am refăcut.

- Unde?

- Prin timp.

- Şi dacă timpul se va sfârşi?

- Îl vom reinventa, iubito. Îl vom reinventa din noi clepsidră cu dragostea revărsându-se din tine în mine şi din mine în tine. Te iubesc, femeie, cometă, busolă, aripă şi tot ce-mi mai eşti.

- Te iubesc, iubitule.

Alba Iulia 18-20.03.2015

Dialoguri - de ce mă iubeşti?

Dimineaţă spălată de ploaie. Noaptea ce trece, ziua nouă care vine. Miros de proaspăt ce răzbate de afară. Miros de dragoste ce răzbate dintre aşternuturile în care ne-am rătăcit de cu seară. Gustul tău ce mă umple. Te simt în braţele mele, dar trebuie să deschid ochii ca să mă conving că nu visez. Şi totuşi asta nu mă mulţumeşte. Dacă sunt într-un vis şi visez că m-am trezit? Nişte raze nebunatice se strecoară pe faţa ta creând irizaţii fantastice pe părul tu spic de lună. Zâmbesc. De dragoste zâmbesc.

- Bună dimineaţa, iubitule, te aud spunând ca şi cum aceste cuvinte ar fi fost esenţa sentimentelor tale. Nu pot să mă mişc. Mi-e teamă că visez şi dacă mă mişc mă trezesc şi n-o să mai fii lângă mine.

- Sărut mâinile, iubito. De o vreme încoace cred că vrei sa-mi furi pâinea. Îmi tot iei gândurile.

Zâmbeşti. Şi o faci mirific

- Sunt o vrăjitoare şi am puterea asta.

- Te iubesc, vrăjitoareo.

Deschizi brusc ochii ca şi cum ceva ţi-ar fi atras atenţia. Te încrunţi din cauza razelor de soare:

- Cum, cum?

- Aha, deci nu mă iubeşti.

- De ce îmi tot pui vorbe în gură?

- Pentru că nu mă laşi să-ţi pun sărutări.

- Nu schimba subiectul…

- Am zis: „vrăjitoareo”

- Nu. Toată replica!

- Te iubesc, vrăjitoareo.

- Tu mă iubeşti? Nu cred. De ce mă iubeşti?

- Ei. Una din replicile mele preferate mi-ai furat-o.

- Pe aceea cu: „De ce răsare luna?”

- Da. De ce răsare luna?

- Uite aşa. Că aşa vrea ea. Dar cred că din cauza mecanicii. Forţe, momente, traiectorii…

- Iubitooo…, te dojenesc a dragoste.

Mă săruţi amuzată, dar tot atât de îndrăgostită.

- Spune-mi, zici obligându-mă să mă întind pe spate în timp ce tu te sprijini în cot şi mă priveşti insistent.

- Aşa nu pot. Mă inhib, răspund amuzat chiar şi eu de replica găsită.

- Tu inhibat? întrebi aproape râzând. Aş vrea să o văd şi pe asta. Nu mai trage de timp că te bat.

- S-ar putea să-mi placă. Mi-e tare greu să-ţi spun de ce te iubesc, continui fără a mai întinde coarda. Chiar mi-e greu pentru că te iubesc fără motive. Te iubesc pur şi simplu aşa cum respir. Te iubesc din tot sufletul ca şi cum aş face-o din instinct. Te iubesc aşa ca un instinct de supravieţuire. Te iubesc mai presus de nevoia de a înţelege. De fapt te iubesc mai presus de orice.

- Totuşi, încearcă.

- Asta am vrut să-ţi spun dacă nu mai fi întrerupt.

Zâmbeşti şi îţi zâmbesc. Apoi un sărut. Un sărut că un veac de iubire. Un sărut aşa cum doar noi ştim să-l împărţim. Fără să ne atingem altceva decât buzele dar atât de plin de sentiment încât nici nu mai e nevoie de nimic. Când simt că trecem spre celălalt sărut, cel care are nevoie de atingeri, cel care impune atingeri multe, tandre, molatice atingeri… mă furişez din el, din sărut, normal, şi zic:

- Pentru săruturile mai presus de carne, pentru gesturile mai tandre decât tandreţea însăşi, pentru mângâierile ce aduc diluvii de simţiri, pentru ochii tăi verzi în care îmi scufund sufletul, pentru gura ta iubind aşa cum vrea ea. Pentru mirosul tău impregnându-mi visele. Pentru gustul tău stăruind pe limba mea învelindu-mi sufetul cu dragostea ce-ţi port.

O scurtă pauză pe care n-o întrerupi. Aştepţi cuminte ştiind că nu o să tac mult, dar acum aş vrea să tac pentru că mi-e tare dor de tine. Totuşi…:

- Pentru vorbele tale, pentru nevorbele tale. Te iubesc, pentru bucuria ce-ţi sunt, pentru plăcerea ce-ţi dau, pentru visele ce ţi le susţin, pentru dorurile ce ţi le creez, pentru sufletul tău mare cât universul şi cu care mă iubeşti atât de mult. Pentru lumina din ochii tăi când îţi vorbesc. Pentru lumina din sufetul tău când te sărut. Pentru lumina din tine când facem dragoste. Pentru zâmbetul tău când mă priveşti.

- Şi te mai iubesc pentru că râurile curg mereu la vale, pentru că e marea mare, pentru că e multele înalt. Când plouă te iubesc pentru că plouă, când ninge pentru că ninge, când e senin pentru seninul ce-l aduci în mine. Te iubesc pentru florile pe care le iubeşti. Te iubesc pentru zilele tale, pentru nopţile mele, pentru dimineţile ce le vom trăi. Te iubesc pentru astăzi, pentru ieri şi pentru mâine. Te iubesc pentru că te-am iubit, pentru că te iubesc, pentru că te voi fi iubit.

- Te iubesc pentru ce-mi eşti. Te iubesc pentru ce-ţi sunt. Te iubesc pentru ce mă faci să fiu. Te iubesc pentru bucuria ce ne suntem. Te iubesc pentru că mă faci să râd. Te iubesc pentru că mă faci să plâng. Te iubesc pentru clipele de dor şi te mai iubesc pentru zbor.

- Opreşte-te te rog. Te iubesc. Nu aş vrea să epuizezi toate motivele. Vreau să mai aud şi altă dată, zici plină de iubire. Acum mai spune-mi o dată…

- Te iubesc.

- Şi eu te iubesc.

Alba Iulia 12.03.2015