Dialoguri - despre noi

- Cine eşti?

- Sunt un călător prin timp purtând dorul de tine.

- Şi care ţi-e destinaţia?

- În afara dragostei pentru tine? Doar călătoria.

- Ce puncte de reper ai?

- Hm. Nici unul, pentru că tu, cometa mea ciclică, îmi străbaţi viaţa aleatoriu pe orbite alambicate amestecându-mi, tulburându-mi, liniştindu-mi, ameţindu-mi visele.

- Parcă ai scris odată, tare de demult, o poezie despre asta.

- Da, am scris. Cred că era despre tine.

- Crezi?!

- Vezi apusul acela de stea? Vezi cum apune strâmb de parcă i-ar fi fost rănită o aripă? E din cauza traiectoriei unei comete.

- De aceea apui şi tu într-o parte?

- Eu nu sunt stea.

- Aşa e. Tu eşti Sburătorul meu. Dar ştii să răsari frumos.

- Cometă mi-ai fost orbitând orbindu-mă. Stea îmi devii marcând centrul universului-suflet.

- Ameţesc.

- Atunci nu te mai roti.

- Tu mă ameţeşti. Mă ameţesc vorbele tale şi mă umplu sentimentele tale. Cred că sunt pregătită să rămân grea de tine. Ţi-aş face o planetă cu inele.

- Ca Saturn?

- Ca Saturn.

- Să nu cumva să rămân eu însărcinat. Ţi-aş face repede o mica galaxie.

- Ca Andromeda?

- Ceva mai rotundă.

- Acum unde zbori?

- Eu? Nicăieri. Vezi că tu te mişti. Traiectoria mea e atât de rectiline încât o vorba de-a ta ce mă ţinteşte peste o eră mă va lovi exact peste o eră.

- Cum ţi-a fost călătoria până acum?

- Cum am mai spus: rectilinie.

- N-ai întâmpinat greutăţi ca să mai ocoleşti.

- Ba da. Dar am trecut prin ele ca prin furtuni solare.

- Şi nu te-ai ars?

- Nu. Mi-au pârlit puţin genele şi mi-au înroşit pielea sufletului. În rest sunt bine. Poate un pic mai călit. Sau decălit. Cine ştie?

- Ştii că te iubesc?

- Ai strigat atât de tare la începuturile timpului lansând în eterul sufletului meu sentimentul acesta încât nu am cum sa nu simt asta până la sfârşitul timpului. Vezi? Acesta e reperul meu. Busola mea eşti tu. Poate te-am rătăcit într-o vreme prin întunecimea cosmosului.

- Da. Dar tot tu m-ai regăsit.

- Eu sau strigătul tău? Nici nu contează. Acum aş emigra.

- Unde, iubire?

- În dragostea ce-mi eşti şi în cea care-ţi sunt.

- Nu e acelaşi lucru?

- Nu e acelaşi lucru. E acelaşi sentiment.

- Şi ai emigra într-un sentiment?

- Într-o poveste am emigrat deja. Amândoi.

- Mă strângi în braţe?

- Da. Cu toată dragoste. Dar vom strivi câteva galaxii.

- Nu-i nimic. Nu sunt locuite. Am verificat.

- Atunci vino la pieptul meu, etern de cosmică fiinţă.

- E bine la pieptul tău. Strânge-mă. Aşa. Lasă-mă să-mi pun capul pe umărul tău şi strânge-mă. E atât de bine. Mă simt protejată şi iubită.

- Te iubesc.

- Ştiu. La începuturile timpului ai lăsat privirea-ţi verde să mă mângâie cu toată dragostea în aşa fel încât nu am cum să nu simt până la capătul timpului.

- Dar după?

- După… vom vedea, iubitule. Vom vedea.

- Cred că vom simţi, iubito.

- Tu şi cuvintele. Să nu le părăseşti niciodată.

- Niciodată e mult, iubita mea frumoasă.

- N-ai zis că dragostea e eternă şi nu moare niciodată?

- Aceea e dragoste. Nu promisiuni.

- E bine la tine în braţe. Se nasc stele din îmbrăţişarea asta.

- Da. Aşa e. Se nasc stele-vise. Tu cine eşti, iubito?

- Sunt destinaţia ta. Şi busola ta.

- Ehei. Şi aripa mea.

- Cam multe sunt.

- Cam… Oboseşti?

- De atâta iubire? Nu. Dar am să mă transform din cometă în stea.

- Steaua Polară îmi vei fi o eternitate de acum încolo.

- Nu ai zis că îţi umplu sufetul?

- Ba da.

- Atunci cum pot fi Steaua ta Polară? Steaua Polară nu-ţi poate umple sufletul.

- Am zis eu că-mi eşti doar Steaua Polară? Mai înainte afirmai că eşti cam multe… Eşti totul. Aşa să ştii.

- Aşa ştiu.

- Ce-ai mai făcut?

- Am călătorit deturnând traiectorii. Dar cel mai adesea deturnându-mi traiectoria proprie.

- Ducând tristeţi în ochi.

- Se vede?

- Eu văd. Să mi le dai mie, te rog.

- Ce să faci tu cu tristeţile mele? Nu le ai pe ale tale?

- Ba da. Dar pe ale tale le pot transforma în bucurii, în iubire.

- Mi-e teamă că îţi vor măcina sufletul.

- Nu-ţi fie. Te iubesc. Şi mi-am regăsit busola şi aripa. Şi ce ai mai făcut?

- Cred că am învăţat să te iubesc.

- Crezi?

- Vezi răsăritul acela de stea? Tu răsari mai frumos.

- Dar eu nu sunt stea. Eu nu pot răsar în absenţa ta.

- Atunci hai să răsărim împreună. Acum ce vom face?

- Vom zbura ca un întreg cu două aripi ce ne-am refăcut.

- Unde?

- Prin timp.

- Şi dacă timpul se va sfârşi?

- Îl vom reinventa, iubito. Îl vom reinventa din noi clepsidră cu dragostea revărsându-se din tine în mine şi din mine în tine. Te iubesc, femeie, cometă, busolă, aripă şi tot ce-mi mai eşti.

- Te iubesc, iubitule.

Alba Iulia 18-20.03.2015