Toamna...

Toamna se golește de frunze. Toamna se golește de flori. Toamna se golește... Se dezgolește. Fără pudoare, dar şi fără desfrâu, ne lasă să vedem pământul. Să ne dorim să-l gustăm. Ce e mai frumos ca o dimineaţă de toamnă când soarele încearcă să răzbată prin ceaţa subţire aruncând irizaţii stranii pe lucruri şi pe fiinţe? Ce e mai frumos decât o pădure colorată în culori, aproape, nefireşti oglindită într-un lac, râu, sau într-o baltă? Ce e mai frumos decât o după amiază ploioasă de toamnă când natura ne plânge spălându-ne păcatele, când lumea cu ale ei e filtrată prin perdeaua ce cade din nori?

Toamna se dezgoleşte, dezgolindu-ne de prejudecăţi, de regrete, de iubiri tardive, de false sentimente. Păcat că nu avem timp şi motivaţie s-o ascultăm predicându-ne despre iubire.

Toamna e anotimpul iubirii. De ce credeţi că toamna lasă frigul peste lume? Ca să ne facă să ne apropiem unii de alţii, să ne strângem în braţe. De ce ne cântă cu glas de vânt? Ca să putem adormi unii în braţele altora. Încercaţi iubirea toamna. Atunci e cea mai dulce. Atunci e coapta şi întreagă.

Toamna se dezgoleşte. Dar în nuditatea ei e naturaleţea sărutului. În nuditatea ei e naturaleţea sânului de femeie împlinită lăsat în mâna iubitului.

Toamna se dezgoleşte iubind pământul. Toamna se dezgoleşte uimindu-ne mereu. Toamna se dezgoleşte îmbiindu-ne s-o mirosim, gustăm, pipăim, ascultăm, vedem. Toamna se dezgoleşte spălându-ne sufletele şi minţile. Ce bine ar fi dacă am avea timp şi voinţă să o băgăm în seamă. Măcar să o băgăm în seamă.

Toamna se dezgoleşte în fiecare an pentru noi. Mereu pentru alţi "noi". Dar noi nu prea mai avem timp si vrere.

Toamna se dezgoleşte

Alba Iulia 30.10.2013