Impresii de călătorie - Austria

Nimic nu lasă să se vadă fosta apartenenţă la imperiu. Nici străzile destul de înguste, nici casele suficient de sărăcăcioase şi de vechi încât să nu bănuieşti că eşti în Austria. De fapt era chiar inima imperiului. Districtul Waidhofen an der Thaya, e la aproximativ 100 km de capitală şi face parte din al treilea sfert al Austriei (Waldviertel). Nu seamănă deloc cu Austria aceea din pliantele turistice. Dar îmi pare mai autentic decât Viena „made in Turkey” sau „made in China”, Viena aceea atât de mult cântată şi lăudată dar care nu mai există. Ocupaţia teritorială nu înseamnă obligatoriu război. Dar nu despre istorie vreau să vă vorbesc.

Forfota nebună a cotidianului, alergătura, îmbulzeala, nebunia marilor sau micilor oraşe lipsesc aici cu desăvârşire. Poate fi regăsită puţin în Waidhofen an der Thaya, principalul oraş şi capitala districtului, deşi în alte părţi abia dacă ar fi aspirat la statutul de comună mai răsărită cu cei 5700 de locuitori ai săi în 2011. Şi totuşi… Nici măcar în preajma sărbătorilor de iarnă nu găseşti aglomeraţie, de parcă oamenii de aici ar avea prea mult bun simţ sau ar fi plecat de mult spre alte zone. Adevărul că nici sărbătorile lor nu seamănă cu ale noastre. Ale noastre încep să semene cu ale lor. Seci, reci, chiar dacă temperaturile externe sunt de toamnă, fără bucurie, fără magie, fără oameni. Până şi asta o împrumutăm de la „civilizaţie”. De ce nu luăm ordinea, curăţenia, precizia, corectitudinea şi alte asemenea „defecte”? Ştiţi că drumurile locale şi chiar şi acelea dintre districte sunt peticite şi la ei? Se vede că sunt peticite că nu suntem orbi, dar nu se simte. Şi mai mult chiar sunt curate şi marcate. Câmpurile, cultivate sau nu, sunt curate. Pădurile par artificiale din afară, atât de „exacte” sunt. Oamenii nu par nicicum. Sunt atât de încetăţeniţi în drepturile lor, atât de agăţaţi de acel „cine sunt eu!” la stadiul de axiomă, deşi n-au făcut altceva decât să se nască în locul potrivit. Alt merit n-au decât că sunt urmaşii unui imperiu. Aş fi fost curios unde erau astăzi dacă nu i-ar fi avut pe nemţi sau dacă ar fi făcut parte din blocul comunist. Aşa îşi permit să fie aroganţi chiar dacă nu au cu ce şi nici cu cine. Până şi limba e ciudată. Nu e germană. E germanică, adevărat, dar mult mai lătrată. Nu e sănătos să generalizez. Am văzut şi grupuri cosmopolite.

Locurile sunt minunate. Fără măreţia Alpilor, care nici măcar nu se ghicesc de aici, fără extravaganţa palatelor, fără eleganţa falnică a castelelor sunt totuşi extraordinare. Iar satele se integrează atât de precis în peisaje încât bucură călătorul. Pădurile de brazi, deşi altitudinea nu le-ar fi impus niciodată, m-au înfiorat plăcut, iar pâlcurile de mesteceni m-au uimit până înspre lacrimi. Mai ales în zilele cu chiciură. Am mai scris despre asta dar nu mă pot abţine. Vederile de pe drumurile locale sunt magnifice pentru mine care am pădurea ca loc de rugăciune, iar pădurea de brad e cea mai celestă catedrală posibilă. Sunt convins că a contat şi compania de care m-am bucurat pe toată perioada şederii mele acolo. De fapt fără acea companie nici n-aş fi avut motive suficiente să încerc a gusta din Austria atâta timp cât România mai are atâtea să-mi ofere. Totul, absolut totul e aşezat de parcă ar face parte dintr-un plan de urbanism extrem de detaliat, dar fără a fi ostentativ, fără a se strădui să reuşească.

Dar liniştea aceea indescriptibilă, dar atât de firească m-a uimit şi mi-a bucurat sufletul. Cuminţenia acelei linişti mi-a umplut sufletul şi mintea cu stări de bine şi confort. Până şi nopţile par magnifice chiar dacă e ceaţă. La noi n-am găsit asta decât la munte. Noaptea orăşelele acelea par părăsite cu totul. Dar atât de stranii în „pustiul” lor intern încât chiar mă aşteptam să apară Shrek sau Cenuşăreasa sau Motanul Încălţat de după un colţ sau dintr-o curte. Totul se potrivea cu tot. N-am văzut nimic ce ar fi putut face notă discordantă. Poate doar market-urile care oricum erau poziţionate la limita extremă a localităţilor. Poate câte o benzinărie. Atât.

Dacă treceţi prin Waidhofen an der Thaya nu rataţi voliera cu ibişi negri, (Northern Bald Ibis, Hermit Ibis, sau Waldrapp), din proiectul ecologic european de conservare a speciei ameninţate, situl „Marii Bazilici” unde câteva rândui de megaliţi caută să învingă timpul, câteva muzee, centrul spa cu un mini parc acvatic, complexul comercial, răul Thaya cu ale sale raţe sălbatice şi lebede. Sigur nu o să rataţi pădurile, dar faceţi-vă timp să le vedeţi, chiar şi de la distanţă. Nu rataţi liniştea serilor desprinse parcă din cuvinte de poveste.

Să aveţi călătorii minunate într-o viaţă extraordinară.

Alba Iulia 03-07.01.2014