Vacarmul orașului din
oraș. Larma insipidă, zinică, silnică, fără putință de ignorat, dar și fără motive
de suportat. Glasuri așezate peste glasuri, peste glasuri. Pași grăbiți ai
celor ce caută, pași împleticiți ai celor ce au renunțat și pași liniștiți ai
celor ce au găsit. Fețe și măști. Măști diurne afișate seara. Bezmetică seară.
Sorb din ceaiul negru cu scorțișoară și aroma orientală mă umple de doruri ce
nu-mi dau pace. N-am înțeles niciodată de ce scorțișoară îmi amplifică dorurile
până înspre lacrimi.
Ciudată gresia asta alunecoasă
cu reflexiile ei. Zici că reflectă doar ce vrea ea. O domnișoară "șterge"
disperată un smartfon (era să zic telefon, sic!) care pare să n-o asculte. Copii
mici conduc mașinuțe de plastic. Cei mari nu mai conduc nimic. La o privire fugară,
de ansamblu ai putea rămâne uimit câtă lume citește. La o privire mai atentă,
de detaliu, rămâi profund dezamăgit. Citesc broșuri, reclame, oferte de cumpărături.
Suntem o societate de consum. Ei și ce? Bine că suntem ceva. Cum ar fi dacă
n-am fi nimic. Până și religia a devenit un bun de consum. De sentimente ce să
mai zic. Doar fericirea n-o putem cumpăra. Poate iluzia ei, dar e greu. Mulțumire
găsești, ură aproape pe gratis, bunăvoință doar să vrei. Despre iubire ce să
mai zic? La kilogram, la metru, la bucată, depinde de cât ești dispus să
cheltuiești. Și atunci cum să nu rămâi uimit când ți se întâmplă minuni. Cum să
nu mulțumești divinității că te-a binecuvântat.
Cât de frumoși sunt peștii.
De fiecare dată când îi privesc nu-mi pot reține gândul că și la mine se uită
cineva cum înot în acvariul ăsta mare. Mare raportat la ce? Am o dragoste mare.
Mare în comparație cu ce? De unde știi că dragostea ta e mare? Știu că iubirea îmi
umple tot sufletul, iar sufletul meu e infinit și veșnic. Dacă e infinit de
unde știi că-l umple pe tot? Nu cumva rămâne un colțișor neocupat? Pur și simplu
știu. Deci dragostea mea e mare, doar e infinită. Dar acvariul? La ce îl raportezi?
La pești, evident. De ce e evident? De ce nu la privitor sau la alt acvariu?
Renunț la admiratul peștilor
și mă întorc spre ceilalți înotători. Spre cei ce înoată dezlânat prin curentul
timpului articulat. Doar de pâine mai avem nevoie că circ har Domnului. Mă amuz
de faptul ca eu sunt cel mai prost clovn. Nici nu m-am chinuit să-mi vopsesc
fața și am pretenția să se râdă la apariția mea. Bine că nu mă iau ceilalți la palme
nu la aplauze.
Mi-am terminat ceaiul dar
aroma lui persistă. Și în nări și în gânduri. 1001 de nopți. Dar nu în serai.
Aș prefera occidentul. O țară înzăpezită iarna, cu miros și gust de scorțișoară
în vinul cald și cu „Mica serenadă nocturnă” în urechi, cu brazi fantomatici
încărcați de sensuri în serile de dragoste și bine. Atât. Noapte bună cu pasiune
multă și gânduri puține.
Alba Iulia 24.11.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu