Încerc să găsesc motive și motivații de a-mi face un blog. Am câţiva prieteni care-mi spun să încerc să
public ce scriu şi ce altă modalitate mai bună şi mai puţin costisitoare există
decât un blog. Dar oare ei m-ar citi? De câte ori pe săptămână ar accesa
blogul. Că doar un blog, aşa de dragul blogului n-are nici un farmec. Lumea
zice că ar conta şi ce scriu. Păi ce să scriu? Ce scriu şi acum. Doar că acum trimit creaţiile mele direct sub năsucurile lor preocupate, pe când un blog
trebuie accesat. Atunci ar trebui să scriu în aşa fel încât să creez nevoia de
a fi citit. Nu plăcerea. De plăceri ne putem lipsi, dar nevoia e nevoie. Ei asta
nu ştiu dacă voi reuşi să o fac. Deci iată un impediment. Oare? Ce ne limitează
opţiunile? În afară de părerile şi de temerile noastre ce ne poate mărgini? Care
ne sunt limitele, altele decât cele din capul nostru? Din capul şi din sufletul
nostru. Deci îmi fac blog pentru a-mi publica scrierile. Bun.
Alt motiv ar fi că am ce spune (scrie),
pentru că am de comentat câte ceva la aproape orice. N-am să comentez, pe cât
posibil, despre politică. Îmi produce o stare de disconfort asemănătoare cu
greaţa. N-am să comentez despre fotbal, mă lasă rece. Şi n-am să comentez
despre sex, pentru că, vorba unei prietene dragi minţii şi sufletului meu, „la
vârsta noastră sexul se practică, nu se discută”. Şi atunci ce mai rămâne? Fără
politică, fotbal şi sex nu mai ai subiecte de interes public. Ei asta e într-adevăr
o provocare demnă de a fi luată în seamă şi mai ales de a fi pusă în practică. Bun.
Două motive necesare şi
suficiente. Perfect. Acum să încerc şi nişte „contramotive”… nu găsesc. Teama de
a mă face de râs? Nu există. Scriu ce simt, iar sentimentele nu sunt de luat în
râs. Şi apoi râsul e sănătos, deci tot aş face un bine. Teama de a fi criticat?
Nu există. Îmi plac criticile constructive. Pe celelalte le pot ignora. Chiar le
pot. Teama de a-mi expune sufletul? Nuuu, asta nu. Nu mi-e teamă şi nici ruşine
de ce ar putea vedea doritorii. Şi nici de cum vor folosi ce le voi arăta. Deci
n-am nici un motiv întemeiat să n-o fac. Atunci hai să încerc. Să vedem ce o să
iasă.
Vă salut cu speranţa că vă voi
bucura sufletele şi minţile. Al vostru
Laurenţiu-Lucian Hişu
Un comentariu:
Nu trebuie sa existe nici o teama, nici o retinere. Pe planeta sunt miliarde de criere, miliarde de moduri de a gandi si tot atatea moduri de comportament. Daca niste idei, pareri, aprecieri, narari sunt puse pe ,, hartie " (sic) e foarte bine. Fiecare alege ce-i convine si ignora sau respinge ce nu-i place. Concluzia...mult succes si multi cititori. S-ar putea sa ma aflu printre ei.
Trimiteți un comentariu