Astăzi mă simt aşa, fără chef, fără ţintă.
Nici nu ştiu de ce sau pentru cine scriu. Pentru mine? Mi-ar fi mai uşor să
învârt cuvintele degeaba în minte. Doar că acolo se suprapun de-a valma. Vin
mai repede decât le pot procesa.
Mă cuprind doruri. Mă învăluie perfid. Mă
sufocă. Nu vreau să scriu despre tine pentru că nu sunt exaltat. Nu vreau să
scriu nici pentru tine şi totuşi o fac. În faţa geamului meu sunt doi duzi
mari. Stranie îngemănare. Unul face nişte flori mari-mari dar nu rodeşte,
celălalt invers. Vrăbiile-şi trăiesc ritualurile de împerechere. Soare
sărăcăcios de martie la sfârşit de aprilie. Şi din nou doruri. Şi din nou
gânduri. Lâncede, dezlânate… Despre nimic. Cotidianul ajunge la mine prin
intermediul sunetelor filtrate de lipsa mea de atenţie. Doar vrăbiile şi un
guguştiuc sună în urechile mele.
N-am tristeţe. Doar un pic de lehamite şi o
stare de agitaţie în interior. Şi în minte şi în inimă. O senzaţie de sufocare
împletită cu dorurile. O muscă nu-mi dă pace. De ce muştele sunt toate
sâcâitoare? De ce tastele îmi par munţi ce trebuie escaladaţi? Cred că din
cauza literelor din spatele lor. Nu ştiu ce sunt semnele de punctuaţie. Nici nu
mă interesează. Ce mă interesează?
Câtă nebunie în cer! Nori se-nvălmăşesc
traversându-l dintr-un punct cardinal în altul. Parcă ar fi capul meu. Sau
sufetul meu. Totuna. Doar ploaia lipseşte. Cum se joacă soarele cu toate!
Soarele sau norii? Bănuiesc râul undeva, nu departe şi alt dor mă înfioară.
Nu-i dau satisfacţie. Lasă-l să mă macine. Poate mă transform în făină de
sentimente şi mă împrăştii în ierburi.
Dimineţi tardive şi cafea cu lapte. Am învăţat
să o beau cu lapte. Gustul ei îmi aminteşte de gustul buzelor tale. Irizaţii
solare joaca pe birou şi pe tastatură. Atât de mult aş vrea să fiu acum crâmpei
de soare intrând pe fereastra ta să-ţi înfloresc cămaşa de noapte. Interesantă
cămaşa ta de noapte. Pare a ascunde totul dar lasă atât de mult în seama
simţurilor mele. Cămaşa ta de noapte o compar cu frunzişul pădurii, ascunde
totul până te apropii suficient. Ce stranii jocuri de culori poate crea
soarele. Zici că am mâinile din culori.
Vrăbiile devin tot mai gureşe distrăgându-mi
atenţia de la neatenţia mea şi lipindu-mă din nou de cotidian. Zgomote de
motoare, de trenuri îmi umplu prezentul. Încerc să mă rup din nou de ele şi nu
reuşesc. Închid ochii şi îmi recompun din memorie în interiorul pleoapelor gura
ta. Ambianţa se estompează din nou. Există, undeva, în fundal, aşa, ca o
părere. Ca un zgomot de fond sâcâitor. Un bondar reuşeşte să mă arunce şi mai
departe de prezentul anost. De acel ACUM slugarnic de docil dar şleampăt fără
tine. Îi urmăresc zborul aparent haotic şi mă mir cu câtă încăpăţânare se
izbeşte de geam. Mă ridic şi îi deschid să poată ieşi în lumea crudă. Crudă
adică tânără, nu rea. E crudă lumea. Ca şi iarba. Ca şi dragostea. Ca şi…
Pe mai târziu, iubito. Dar nu prea târziu.
Alba Iulia 30.04 - 15.05.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu