Despre gusturi (cel mai frumos oraş)

Aud des vorbe de genul cel mai frumos oraş este… X, ba cel mai frumos oraş este… Y, şi aşa mai departe. Aşa că am hotărât să vă spun care este cel mai frumos oraş în opinia mea şi am să o şi motivez.

Primul oraş, şi nu ca un clasament ci doar întâmplarea de ai fi primul din punct (sau din orizont) de vedere cronologic este Turda. Până nu de mult un orăşel încărcat de praful istoriei (?), în afara faptului că a fost castru roman nu are alte repere istorice marcante, şi de praful de ciment de la vestita fabrica din inima lui. Un orăşel aşezat pe un râu doar ceva mai răsărit ca un pârâu: Arieşul, dar care pentru mine valorează mai mult decât toate fluviile lumii. Un orăşel eminamente muncitoresc fără veleităţi nici măcar de oraş, darămite de municipiu. Şi totuşi… e oraşul meu natal şi asta îl face să fie cel mai frumos oraş din lume. Oraşul primei guri de aer, poluat sau nu. Oraşul cu gustul laptelui de la sânul mamei. Oraşul primului gângurit. Oraşul primei vederi şi poate chiar a primei revederi. Al primului cântec ascultat. Al primului plâns. Al primului râs, Al primului eşec şi al primei reuşite. Al primilor paşi, deşi fiecare pas ar trebui făcut ca şi când ar fi primul. Primul oraş al primelor trăiri. Oraşul trambulină. O trambulină spre imensitatea vieţii, spre sentimente, spre vreri şi vremi… Îţi mulţumesc oraşul meu de suflet… Îţi mulţumesc ţie, Primul meu Oraş. Îţi mulţumesc pentru ochii mamei, pentru braţele tatălui, îţi mulţumesc pentru tot deşi relaţia noastră a fost scurtă, eu îţi mulţumesc şi am să te port în suflet şi în minte oriunde voi merge, atât timp cât voi merge… Să fiinţezi, cel mai frumos oraş din lume.

Al doilea oraş, tot cronologic, pentru ca altfel sunt la fel de împlântate în sufletul meu, deci al doilea oraş e Deva. Tot un oraş fără mari veleităţi. Fără arhitectura spectaculoasa. Fără a se vrea altceva decât ceea ce este. Nici măcar natura nu e darnică. Aşezat cuminte în lunca Mureşului pare condamnat la anonimat. Dar e oraşul copilăriei mele. Oraşul primelor litere, al primului scris, al primului sărut. Al primei aventuri. Al primilor prieteni. Oraşul primei şcoli. Al primului dascăl adevărat: Doamna învăţătoare Cîmpean. Primul oraş al fraţilor mei. Oraşul primelor amintiri. Al primei poezii citite. Al primei poezii recitate. Al primei urcări pe scenă. Al primelor aplauze primite. Oraşul primei scalde. Oraşul primelor mere „furate”. Oraşul primului „raţele şi vânătorii” sau „maţe încurcate” sau „ţara, ţara vrem ostaşi”. Oraşul primului şotron. Al primelor note. Al primelor premii. Oraşul formării mele. Oraşul primei îndrumări spre omul ce am devenit şi care vă scrie acum. Îţi mulţumesc fiindcă exişti. Fiindcă ai fost tu. Îţi mulţumesc că toate acestea s-au întâmplat acolo… Am să te port în suflet şi în minte oriunde voi merge, atât cât voi merge… Să fiinţezi, cel mai frumos oraş din lume.

Al treilea oraş, de acum ştiţi că e doar cronologie, e Alba Iulia. Noroc cu Marea Unire pentru ca altfel nu cred că aţi fi ştiut multe despre el. Dar nu despre Marea Unire vreau să vă vorbesc. Din nou un oraş fără pretenţii. Din nou noroc cu cetatea Vauban. Noroc cu vinul care acum nu mai e. Şi cam atât. Şi totuşi… Oraşul adolescenţei mele. Oraşul primelor toamne sub castani. Oraşul primilor Profesori. Oraşul primei iubiri, deşi ulterior am aflat că n-a fost prima şi nici măcar iubire n-a fost. Oraşul primei poezii scrise. Al primelor roluri. Oraşul primei nopţi de amor. Oraşul unde mi-a fost frântă inima prima dată, între timp am schimbat-o (sic!). Oraşul unde am frânt prima inimă. Oraşul primelor prietenii trainice. Oraşul în care am iubit, am fost fericit, am pierdut, am iubit din nou. Oraşul unde am trăit. Oraşul unde am învăţat să iubesc cu tot sufletul, cu toata fiinţa mea. Primul oraşul al celei mai mari realizări a vieţii mele: fiica mea. Primul oraş al nepoţilor mei. Oraşul unde mi-am înmormântat tatăl şi iubita mea soţie. Oraşul unde m-am îndrăgostit a doua oară chiar atunci când eram mai convins ca nu se va mai întâmpla. Oraşul… cât de multe ar fi de spus… Îţi mulţumesc cel mai frumos oraş din lume. Am să te port în suflet şi în minte oriunde voi merge, atât cât voi merge…

Îmi place Cluj-Napoca, oraşul de suflet al tatălui meu. Îmi place Sibiul, oraşul unde mi-am perfecţionat pregătirea. Îmi place la nebunie Braşovul, Timişoara, Suceava, Baia Mare, Constanţa. Îmi plac Budapesta, Viena, Munchen, Frankfurt. Sunt frumoase. Au lucruri şi oameni şi clădiri, şi evenimente şi… ce mai vreţi. Dar n-au bucăţi din mine. Aşa că nu pot fi cele mai frumoase oraşe din lume. Chestie de gust. Nu? Acum mai am un oraş care aspira la titulatura aceasta: Aradul. Dar n-am să vă vorbesc, încă, despre motivele pentru care poate deveni cel mai frumos oraş din lume.

Lărgind noţiunea cea mai frumoasă ţara din lume e România. Pentru toate motivele amintite mai sus şi pentru altele omise voit sau nu. Dar nu uit nici o clipă că România e pe Terra. Nu cred că Dumnezeu ne-a binecuvântat cu cea mai frumoasă ţara. Nu cred că suntem cel mai deştept popor, dar nici cel mai prost. Cred cu tărie că suntem oameni asemenea tuturor oamenilor. Că suntem la fel cu ghanezii, nemţii, chinezii, italienii, finlandezii, etc… Şi mai cred că avem ce să vedem şi ce să învăţăm unii de la alţii dacă ne ţinem minţile deschise departe de prejudecăți. Cred cu tărie că suntem ceea ce vrem noi să fim: cei care vor să fie lichele vor fi lichele indiferent de culoare sau orice alt criteriu, iar cei care vor să fie oameni vor fi oameni indiferent de vicisitudinile destinului. Îţi mulţumesc România. Îţi mulţumesc Terra. Îţi mulţumesc Ţie, Doamne, pentru tot.

 Al vostru

                                                                      Laurenţiu-Lucian Hişu

Alba Iulia 31.08.2014