Să bucătărim

- Iubitule, mi-e foame.

Clar îi era. Se apropia de amiază. Cum să nu-i fie? Se trezise de ceva vreme dar continuase se stea cu ochii închişi nedezlipindu-şi sânul dezvelit de coastele mele. Credea că nu ştiam că se trezise. N-am vrut să îi stric plăcerea şi stăteam sprijinit în cot privind-o deşi îmi dădusem seama că nu mai doarme după ritmul respiraţiei care se accelerase uşor. E una din plăcerile mele „vinovate”: să o admir dormind. Şi dacă ar putea cineva să-i vadă zâmbetul când deschide ochii prima dată dimineaţa… Ce bine că îl văd eu! Mulţumesc, Doamne!

- Bine. Şi…?

Mă abţin cu greu să nu o sărut.

- Tu găteşti cu… dragoste, zice alintându-se spre deliciul meu.

- Aaa. Uitasem. Şi ce ai vrea să-ţi gătesc cu dragoste?

- Nu ştiu, dar la ora asta ceva între prânz şi micul dejun.

- În ordine. Găsesc eu ceva. Dar orice muncă trebuie răsplătită, zic în aşa fel încât să nu pară că cedez prea uşor.

- Şi cam la ce răsplată te-ai gândit? face ea pe neştiutoarea.

- Un sărut… cer lăsând loc de continuare.

Se prinde. Normal…

- Negociabil? Şi surâsul ei ştrengăresc mă scoate din minţi.

- Da. Pentru fiecare clipă în care întârzii răspunsul se mai adaugă câte unul.

- Interesant. Şi câte clipe au trecut?

- Câteva sute, zic.

- S-ar putea să-mi placă, dar tu nu cred că vei fi chiar atât de fericit pe cât îţi imaginezi, zice provocându-mă.

Mă dezlipesc, cu durere în suflet, de pielea ei catifelată şi atât de alba că îmi amestecă simţurile.

- Şi mai am o condiţie, eschivez eu. Să mă ajuţi.

Îmi place tare să robotim împreună prin bucătărie, mai ales dimineaţa.

- De acord, dar prima dată duşul, zice cu un aer maiestuos de parcă cine ştie ce edict important a decretat.

- Împreună? întreb.

- Hai-hai. Nu te întrece cu gluma. Dacă mergem împreună nu mai mâncăm degrabă, iar mie chiar mi-e foame.

Îmi place aerul acesta al ei de superioritate matriarhală.

- Dorinţa dumneavoastră e poruncă pentru mine, zic fără urmă de ironie şi ea ştie.

- Bine. Atunci fugi tu primul.

Mă execut. Apa rece mă înviorează rapid. Mă doare braţul stâng care amorţise, dar gândindu-mă la cauza durerii aceasta devine foarte plăcută.

Când ies intră ea şi nu mă pot abţine să n-o sărut pe gât.

- Ţi-am spus că mi-e foame, zice cu un aer rugător.

Până să vină ea pregătesc ingredientele: ceapă, usturoi, ţelină, morcov, ardei roşu şi galben, gălbiori (ciuperci), ardei iute, sare, piper, cimbru, oregano, busuioc. La legume sau pui folosesc obligatoriu busuioc. O jumătate de pahar de vin, ulei, lămâie. Am o idee, dar cum să o pun în aplicare? Ştiu! Ascund sticla de vin şi zic:

- Iubito, nu mai avem vin. Cobor să iau.

Ajung la magazin, iau repede o sticla de vin, ies şi mă îndrept spre adevăratul motiv pentru care coborâsem: florăreasa din colţ. Iau un buchet mare de flori de câmp. Probabil că se citeşte ceva pe faţa mea că florăreasa zice:

- Să fie cu fericire.

- Să fie la toată lumea.

Şi chiar mă inundă sentimentul de fericire.

Ajung acasă şi pun florile într-o vază la vedere. Curăţ ceapa şi o toc mărunt, moment în care îşi face intrarea într-o rochie uşoară de casă. Îmi vine să las baltă totul, dar mă abţin. Aşteptarea sporeşte plăcerea dacă ştii să o suporţi.

- Eu ce fac? Întreabă ea ghicind impulsul meu şi zâmbind înţelegător.

- Curăţă ţelina, morcovii şi ardeii.

Fără „te rog”, fără să dau ordine. Ştiu că nu-i place nici una nici alta.

- Aaa… Astăzi avem afrodisiace… zice provocator din nou.

- Crezi? Care? zic de parcă n-aş şti.

- Ţelină, busuioc, vin, flori… enumeră ea gesticulând.

- Zici că florile sunt afrodisiace?

- Cele mai puternice.

- Şi ce zici, avem nevoie? întreb cu toată dezinvoltura de care sunt în stare.

- Eu nu, zice ca o constatare, iar tu n-ai nevoie decât de un singur afrodisiac: EU. Dacă eu vreau tu poţi, zice zâmbind.

Prefer să fiu atent la degete, nu de alta dar tocmai ce am ascuţit cuţitul. În timp ce eu tai ţelina în bastonaşe subţiri ea dă morcovii pe răzătoarea mare. Pun ceapa la călit în puţin ulei. Când se înmoaie adaug fâşiile de ţelină şi morcovii. Călesc totul 3-4 minute, apoi adaug jumătate din vin şi pun capacul lăsându-le să se înăbuşe. Până tai ardeii şi ciupercile în felii subţiri, ea pune de cafea. Două linguri de Arabica fin prăjită, pentru aromă, şi o lingură de Robusta, pentru tărie, proaspăt măcinate pentru esspreso. Aroma cafelei se amestecă straniu cu celelalte arome completând dragostea ce pluteşte între noi.

Tai bucăţele pieptul de pui, atât de mici cât o îmbucătură. Când ţelina e aproape făcută adaug puiul având grija să amestec totul ca să se pătrundă aromele. Pun şi restul de vin moment când se apropie de mine pe la spate şi mă prinde în braţe sărutându-mă pe ceafă.

- Mi-e tare foame, iubitule.

- Vrei să mâncăm astăzi? întreb înfiorându-mă tot.

Se depărtează cu părere de rău parcă. Puiul e aproape făcut. Adaug ardeiul, ciupercile, câteva felii de ardei iute, condimentele şi usturoiul zdrobit.

- Vreau să mai fac ceva şi am nevoie să mă înlocuieşti la tigaie, îi spun.

- Deci totuşi crezi că locul femeii e la cratiţă, zice maliţioasă.

- Nu mă interesează unde e locul femeii, dar locul tău e în sufletul meu şi în braţele mele, zic fără emfază.

Se conformează dar nu fără a-mi „fura” un mic sărut. Tai câteva bucăţele mici de pepene roşu şi galben şi le pun într-un castron. Adaug nişte bucăţele de măr şi câteva boabe de struguri. Completez cu mango şi grepfrut. Un strop de coniac, unul de rom şi ceva mai mult vin alb, dar nu prea mult.

- Nu e cam mult alcool? întreabă fără însă a-şi face griji.

- Nu. Crede-mă. Şi apoi oricum astăzi nu ieşim cu maşina.

- S-ar putea să nu ieşim deloc.

Şi pentru că sunt cu mâinile în castron ultima remarcă mă face să strâng puţin cam tare fructele în pumn. Pun salata de fructe în boluri şi adaug deasupra câte două linguri de îngheţată de vanilie Bourbon, ca să se topească puţin, şi un praf fin de scorţişoară.

Ea aşează tacâmurile timp în care aşez mâncarea pe farfurii, storc deasupra suc de lămâie proaspăt. Nu mult, doar cât să-i dea o uşoară tentă acrişoară. Miroase nebunesc. Pui cu ţelină, salată de fructe, cafea şi, mai ales, dragoste.

- Mă gândeam să-ţi dau un mic avans, zice strângându-mă în braţe şi sărutându-mă.

Clipa asta se dilată până dincolo de limitele timpului, iar mie îmi place.

- Ce mai ştii să faci cu dragoste, zice oscilând între a se aşeza şi a nu se aşeza la masă.

- Îţi spun şi îţi arăt după ce mâncăm.

Alba Iulia 09.08.2014