- Ce faci?
- La un pahar de vorbă cu Dumnezeu.
- Şi ce-i spui?
- Îl rog să-mi ia minţile.
- Ei asta de rugăminte. De ce?
- Nu de acolo pleacă toate?
- Eu credeam că de la suflet, de la inimă.
- De la inimă? Ha. Iar sufletul unde e?
„Fericiţi cei săraci cu duhul…”. Deci unde e duhul dacă nu in cap?
- E chiar atât de rău?
- Cine a zis cât de rău e? Vreau doar să nu
mai ştiu, să nu mai vreau, să uit. Şi pentru că nu pot din laşitate (sau din
curaj?) să-L rog să-mi ia viaţa sau să mi-o iau singur, aş vrea să-mi ia
minţile-duhul. Şi asta nu ca să fiu fericit, ci ca să scap de starea asta
aiurea ce mă copleşeşte.
- Îmi spui?
- Zilele trecute vorbeam cu cineva stabilit în
altă ţară, nu contează care, şi-mi zicea: „Ştii cum e să te simţi singur
printre străini?”
- Ce i-ai răspuns?
- Ştii cum e să te simţi singur şi străin la
tine acasă?
- Deci chiar e rău!
- Nu ştiu. E rău? Nu e rău? Asta am. Mi-e
ciudă că doar atâta pot. Mi-e ciudă că sunt plin de idei, de stări, de
sentimente… de IUBIRE şi eu doar atâta pot. Mă usucă. Eu, care-mi simt sufletul
cât universul, mă văd comprimat la un punct insignifiant, aproape invizibil
chiar şi pentru Dumnezeu.
- Nu huli.
- Nu hulesc. Doar încerc să-ţi desenez
senzaţia.
- Şi ce faci pentru a scăpa de senzaţie?
- Dacă ai ştii cât semeni acum cu o
coproducţie între un psihiatru şi un duhovnic. Nici ei nu au decât întrebări.
Chiar mă gândesc că viaţa e doar semne de întrebare fără nici un răspuns. Sau
poate răspunsurile există doar pentru a crea întrebări. Care ar fi întrebarea
pe care i-ai pune-o lui Dumnezeu dacă ai avea ocazia?
- Care e sensul vieţii??
- Mă întrebi pe mine dacă asta să-L întrebi?
- Da.
- Tu îl întrebi ce vrei. Dar sensul vieţii
cred că ar trebuie să-l afli singur. Sensul vieţii, ca şi realitatea de altfel,
e diferit de la individ la individ. Fiecare vede, simte şi trăieşte altceva. „Am
învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru şi să vadă ceva cu totul
diferit.”
- Octavian Paler. Îţi place Paler?
- Da. Dar să nu deviem. Eu L-aş întreba: Care
e răspunsul?
- Dar care e întrebarea?
- Exact. Contează? De fapt s-ar putea să ai
dreptate. S-ar putea ca doar întrebarea să conteze, iar răspunsurile să fie
importante numai individual. Şi de fapt ce e important? Cred că nimic. Sau
aproape nimic.
- Cu asta nu pot fi de acord. Totul e
important. Dar trebuie să ştii CÂT de important.
- Şi banii sunt importanţi?
- Bineînţeles. Sunt foarte importanţi. N-ar
trebui să conteze, dar sunt importanţi în măsura în care te ajută şi în care îi
faci tu pe ei nu ei pe tine. Daca laşi importanţa lor să te guverneze o să
munceşti tu pentru ei. Ai văzut animale să vâneze sau să adune mai mult decât
au nevoie? Nici veveriţa nu adună decât atât cât ii trebuie pentru iarnă. Dar
nu despre bani vreau să-ţi spun, ci despre primăvară, sau vară, sau toamnă, sau
iarnă. Despre aerul acesta spălat de ploaie, despre mirosul de proaspăt al
florilor. Despre zborul dezordonat al gâzelor. Despre precizia păsărilor.
Despre nebunia pâraielor de munte. Despre măreţia munţilor. Despre misterul cerului
înstelat. Despre magia ploilor. Despre copaci, iepuri, peşti… Despre oameni. Despre
plăcerea unei călătorii. Despre A TRĂI. Despre SENTIMENTE.
- Nu crezi că sentimentele m-au adus aici?
- Aşa, şi? Cum ar fi fost fără ele? Cât de
gol, de pustiu te-ai fi simţit acum? Chiar tu ziceai, citez: „Decât să nu
iubesc ca să nu sufăr, mai bine să sufăr că iubesc.” Nu crezi că desăvârşirea
ta trebuie să treacă şi prin suferinţă? Nu crezi că pentru a face oţel fierul
trebuie trecut prin foc? Diamantul, înainte de a-ţi uimi iubita cu el, nu e
cărbune supus unei presiuni uriaşe? Cine eşti tu să-ţi plângi de milă? Suntem
prea puţin timp pe aici pentru a ne permite să fim nefericiţi. Adu-ţi aminte să
te bucuri. Şi pentru că tot îţi place Paler ştii citatul acesta: „Fericirea nu
înseamnă să ai ce-ţi doreşti, ci să doreşti ce ai.”
- Hai să bem un pahar de vin.
- Cu dragă inimă, prietene, dar am o condiţie.
- Spune.
- Să vorbim despre ploaie.
- Atunci închin pentru ploaie.
- Pentru ploaie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu