Scrisoare de dragoste şi primăvară

"Mugur alb şi roz şi pur

Vis de-albastru şi de-azur"

            G. Bacovia – Note de primăvară

Plezneşte mugurul în frunză precum sufletul în dragoste. Flori albe, şi roz, şi galbene, şi mov. Simfonii de culori şi miresme. Perfecţiunea florilor de măr, de vişin, de cais, de piersic îmi aminteşte mereu de gura ta. Desăvârşirea frunzelor crude îmi umple sufletul de amintirea ochilor tăi. Cerul nu se mai prăvale peste toţi şi toate ci ne învăluie ridicându-ne spre zbor. Câte o pală de nor îi întregeşte frumuseţea seninului. Copacii par tineri indiferent de vârsta biologică. Iarba este tânără, crudă. Mă uimeşte cum se asortează cu ochii tăi, cu ochii mei. Îmi aduc, cu drag, aminte cum îmi spuneai că simţi culoarea ochilor tăi intensificându-se atunci când stăm privire în privire. 

Doar râul pare tulbure. Nu vrea sa-şi schimbe culoarea. Tinde spre vărsare şi spre cafeaua ta cu lapte. Şerpuieşte mereu şi mereu pe aceleaşi meleaguri asemănându-se din aceasta cauză cu sentimentele mele. 

Ce răsărituri splendide şi ce apusuri minunate ne oferă primăvara asta. Până şi ploile sunt vesele. Puţine, dar vesele. Castani au înflorit în cetate în aşteptarea ta. Doresc cu nerăbdare să-ţi audă paşii sacadând pavajul. Cred că de la mine au împrumutat nerăbdarea. Dragostea de tine îmi umple sufletul aşa cum cântecul păsărelelor umple acum văzduhul. Omniprezent. Omnipotent. 

Clar de văzduh. Atât de clar încât se vede până departe, dar nu suficient de departe pentru că nu te zăresc decât în sufletul meu. Şi din nou florile punctează întreaga vedere. Primăvară de vis, fără astenie, fără tristeţi poluante, fără regrete derizorii. Dealurile verzi, din nou verde, au tot forma sânilor tăi voluptoşi pe care îi mai simt în palme. Aromele primăverii nu-mi pot ascunde aroma buzelor tale stăruindu-mi pe limbă şi pe suflet. Doar dimineţile sunt puţin seci că mă găsesc nepăzindu-ţi visele şi serile că nu te află în braţele mele. Vreme de lâncezeală zic eu, dar mă contrazic toate: şi plugarii arând, şi păsările cuibărind, şi pomii înmugurind... Vreme de sentimente spre perfecţiune. 

Vântul mă mângâie răvăşindu-mă. Îmi aduce aminte de mângâierile tale, de răsuflările tale, de vorbele tale. Şoaptele tale zvâcnesc încă în mine. Am nevoie de unele noi. Noi precum iarba asta, sau florile, sau gâzele... 

O barză se ridică greoi din papură, zburând apoi maiestos, fără grabă, ca şi cum ar ştii că nimic n-o poate atinge. Multitudine de gâze zboară haotic în jurul meu de parcă ar vrea să mă gonească. Câtă contradicţie între ele şi barză. Acum îmi doresc atât de mult să am aripi să pot zbura până la tine. Sau vânt să fiu să te împresor cu suflul meu. Am vrut să mă prefac în soare să te-ncălzesc ziua. Dar ce fac noaptea? Mireasmă-n calea ta aş vrea să fiu. Dimineaţa aş vrea sa fiu în patul tău, seara la sânul tău şi tot timpul în sufletul tău. Aşa cum visul bobocului e floarea, visul sufletului meu eşti tu.

Primăvara te iubesc cel mai mult. Şi iarna… Şi toamna… 

Să ai o primăvară mirifică

Blaj 04.04.2014